Amintiri din tinerete. Ce incepe prost se poate termina si excelent!

Cand mi-a venit vremea, m-am insurat. Prima data. Nu pot sa fiu ipocrit, m-ar bate Dumnezeu, a fost fain cat a fost. Cei care ma cunoasteti de multa vreme stiti ce zic.

Dar putini stiti si intamplarile cu care mi-am inceput viata de barbat casatorit cu acte in regula. Si pentru ca au o doza de umor destul de ridicata acum, desi atunci pareau fazele unei capodopere tragice, m-am gandit sa vi le povestesc.

Inca dinainte de nunta, Claudia, o colega a Adelei, ne-a lansat propunerea sa mergem in luna de miere la Marseille, in Franta. Avea ea un iubit stabilit acolo si am fi mers sa stam la el o saptamana, ramanand sa ne platim doar transportul si eventualele cumparaturi. Era foarte interesant si mai mult decat convenabil.

Zis si facut! Nu prea erau curse ieftine de avion la acea vreme, asa ca ne-am luat biletele de autocar din vreme, la un pret pe care acum il consider destul de piperat. Dar nu mai conta! Mediterana si fascinantul oras frantuzesc ne asteptau cu bratele deschise, in plin sezon estival.

Gata nunta, tras linie si achitat ce ramasese neplatit, condus rubedeniile la gara, bifat si sesiunea de poze post-evenimentum si intrat in linie dreapta pentru evadarea din cotidian.

Ah, sa nu uit un amanunt destul de important care va cantari ceva in derularea evenimentelor: am trecut si pe la Evidenta Populatiei unde Adelei i s-a capsat cartea de identitate exact peste data expirarii. Asta pentru ca, schimbandu-si numele, era obligata ca in termen de 14 zile de la data casatoriei sa isi actualizeze si documentele personale.

In ziua plecarii ne-am verificat bagajele si, ajungand la acte, am conchis ca mergem amandoi cu cartile de identitate la noi, pentru ca eu nu detineam pasaport. Si ca sa nu fie probleme am decis ca e mai bine sa avem acelasi tip de acte. Ce daca a ei era capsata, doar noi ne intorceam inapoi peste opt zile, iar termenul legal de preschimbare era de doua saptamani? Nu? Asa credeam noi…

Calatoria cu autocarul pana la Nadlac a decurs fara prea multe evenimente, mie ramandu-mi in memorie doar scena petrecuta in Lugoj, cand un tuciuriu urcat acolo pe locurile din spate a fost intrebat de membrii altor familii de aceeasi etnie ” si tu, tot la furat mergi in Franta, ma’, ca si anu’ trecut?„. Normal ca raspunsul a fost afirmativ, spre veselia generala a trupei de ambasadori ai traditiilor locale romanesti.

autocar

Ajunsi in vama, dupa obisnuita cheta organizata de calatorii care doreau sa trecem controlati doar sumar, am fost intampinati de politistii de frontiera maghiari. Au verificat actele pasagerilor fara prea multa tragere de inima, iar totul se indrepta spre final. Pana au ajuns  la Adela. Mai precis la cartea ei de identitate gaurita:

Ce-i asta? Ce s-a intamplat? Nem bun document! Pasaport, te rog!

Pai nu avem pasaportul ei la noi, stim ca se poate trece granita doar cu buletinul! Suntem cetateni europeni, avem drepturi! 😛

Ighen, dar acest buletin nem bun. Expirat! Trebuie sa va dati jos!

Hai, domnu’ politist, cum sa nu fie bun? Legea prevede ca exista un termen de 14 zile in care este obligata sa isi schimbe actele dupa casatorie. (aratandu-i verighetele proaspat atasate degetelor inelare) Iar noi ne-am casatorit de doua zile si plecam in luna de miere in Franta. Uitati aici, avem si biletele de retur, ne intoarcem mai devreme decat e termenul! Va rugam, intelegeti-ne!

Nem! Daca doamna nu are pasaport va dati jos! Buletin asta nu-i bun!

Parca pentru a-i inteti plansul Adelei, soferul autocarului adauga „daca va dati jos pierdeti valabilitatea biletului si nu va mai primiti banii inapoi pe el. Ne pare rau, astea sunt regulile companiei!”..

Ce naiba sa mai fi facut? O lasam pe Claudia sa isi continue drumul si ne intelegem sa gasim o solutie sa ajungem si noi in cel mai scurt timp la Marseille.

Ne dam jos cu toate bagajele si ne punem pe blestemat lipsa de inspiratie dar si naivitatea care ne facuse sa nu tinem cont de sfatul binevoitorilor din autocar „pune 50 de euro langa buletin si da-i la vames, ca va lasa!”. Mie imi era mai mult ciuda ca ambasadorii de care amintisem mai sus au trecut fara probleme desi numa’ ca nu le scria pe frunte INFRACTOR, iar noi, doi tineri de buna credinta, plecati in luna de miere, am fost dati jos. Si mai injuram si din cauza ca, in nauceala intamplarii, uitasem in compartimentul bagajelor de mana exact sticla de 2 litri cu tuica menita sa ne aminteasca pe Coasta de Azur ce inseamna bunastarea ardeleneasca.. 🙁

Normal ca am depasit repede momentul. Am sunat la compania de transport si ne-au confirmat ca exista o cursa si a doua zi, care va ajunge in vama peste exact 24 de ore. Operatorul, binevoitor, ne-a invatat sa ii sunam pe soferi si sa tinem legatura cu ei pentru a ne lua de acolo si a ne continua drumul. Urma ca soferul autocarului cu care plecasem initial sa nu predea biletul nostru la destinatie (in schimbul unei atentii de 50 de euro pe care sa i-o lasam la biroul din Marseille a firmei) iar noi sa ne suim in cursa care venea a doua zi. Marius, iubitul meu frate, trebuia doar sa mearga pana la Deva a doua zi si sa ii dea soferului pasaportul buclucas al Adelei.

Excelent!

Pana la urma toate au mers exact cum le-am organizat si am depasit cu brio catastrofa initiala.

Ne-am cazat peste noapte la un hotel din zona granitei si am convenit ca astfel de neplaceri se pot intampla oricui si ca nu e cazul sa punem la suflet micile suparari, mai ales ca treaba era ca si rezolvata.

A doua zi, facand haz de necaz ca in loc sa fim in drum spre litoralul francez noi ne plimbam printre TIR-urile din vama, ne-am gasit tot felul de ocupatii care sa grabeasca trecerea timpului. Evident, facandu-ni-se foame, a fost nevoie sa mai si pranzim.

Si aici incepe comedia!

Nu stiu ce mama naibii bagasera aia in mancare sau de cate secole murise porcul din care mi-au preparat gratarul, cert este ca m-am pricopsit cu o diaree de toata frumusetea! Mai, mergeam la baie din 10 in 10 minute! Hai, ca atata timp cat inca eram cazati acolo nu era stres, dar urma o calatorie de aproape 30 de ore cu autocarul!!!

Oricate pastile as fi luat (retin sigur ca i-am consumat unuia dintre soferi tot stocul de Furalizadon, inghitind vreo opt pilule pe durata unei zile!), tot nu mi-a trecut. Ziua era cum era, ca opream tot la doua ore de parcurs, insa noaptea nu faceam escale decat din patru in patru ore!!! Iar eu eram verde :)) La orice popas, eram primul care navalea din autocar spre toaleta, indiferent ca era vorba de benzinarii, restaurante, fast-food-uri sau parcari de tranzit. Nu puteam altfel! Stiti cum e sa dormi cu morcov? :)) Asa dormeam eu, de teama ca nu imi pot controla functiile corpului…Pana la urma, la primul popas facut pe teritoriul Frantei, un tip burtos aflat si el in autocar a rabufnit atunci cand am iesit de la WC: „hai odata, in p*la mea, ca te-ai c*cat tot drumul!!!”

Ce sa mai fi zis? Avea omul dreptate! :))

Dar am trecut si peste asta, cu chiu, cu vai (imi amintesc ca enterocolita m-a tinut inca doua zile cat am stat acolo..) si pana la urma am avut parte de un mini-concediu de povestit la nepoti, cu ingredientele pe care si le poate dori oricine vrea sa se simta bine – soare, mare, plimbari, sesiuni de cumparaturi si viata de noapte pe care doar in astfel de orase cosmopolite le gasesti!

Marseille1

Marseille2

Tocmai de aceea va sfatuiesc si pe voi sa nu dezarmati niciodata si sa fiti increzatori ca orice problema are si rezolvarea necesara, iar fazele de/cu rahat se intampla ca mai tarziu sa aveti de ce va aminti cu zambetul pe buze! 🙂

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *