Realitatea nefardata despre banii alocati fotbalului hunedorean

Toata lumea din Hunedoara stie ca Primaria arunca o caruta de bani pentru fotbalul si-asa neperformant din municipiu. Si cum sa nu fie asa, cand in informatiile publice se vehiculeaza mereu sume care se invart in jurul a 6-7 miliarde de lei vechi anual! Sau cand prin intermediul presei se aduce la cunostinta cetatenilor teoria „Consiliul Local al municipiului Hunedoara va asigura susţinerea financiară a Clubului Sportiv Fotbal Club Hunedoara, pentru activităţile sportive ale echipei de fotbal, cu suma de până la 594.755 lei, inclusiv TVA, conform solicitării de finanţare, necesară în anul bugetar 2013. Justificarea şi decontarea cheltuielilor efectuate, în limita aprobată, se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform prevederilor legale în vigoare” (sursa, aici).

1921A

Teoria, ca in multe alte situatii, este stralucitoare spre orbitoare. Si conduce la nemultumirea generala a populatiei fara apetenta fotbalistica, care nu de multe ori rabufneste „mai lasati-ne dracului cu fotbalul ala al vostru! Ce atata SALVATI CORVINUL? Corvinul ne trebuie noua? Si fotbal?? Nu ajunge cati bani din taxele si impozitele noastre se duc degeaba la fotbal??? Ca de-aia n-avem noi strazi in oras si ne mananca cainii!!!…„.

Practic?

Domnilor, banii alocati fotbalului hunedorean de catre autoritatile locale sunt mult mai putini!

Si asta se poate vedea din documentele recente care folosesc fara echivoc sintagma imposibilitatea asigurarii fondurilor banesti:

Bani fotbal

 

Suntem constienti cu totii ca avem un oras sarac, cu un procent scazut al taxelor si impozitelor colectate de la cetateni si societatile comerciale din municipiu. Pur si simplu asta este realitatea. Desi in administratia ex-primarului Hada s-au gasit resurse mult mai consistente pentru fotbal atunci cand a fost nevoie, nimeni nu a fost absurd pana in prezent incat sa ceara luna de pe cer. Dar va incepe un nou sezon, ne dorim din tot sufletul sa reusim salvarea simbolului de traditie FC CORVINUL 1921 Hunedoara si vrem sa jucam cu cartile pe fata!

De aceea, nu vreau sa se traiasca in continuare cu impresia ca gaura neagra a bugetului local din Hunedoara este FOTBALUL!!!

Ii las pe altii sa le identifice. Gaurile negre…

 

 
2 comments on “Realitatea nefardata despre banii alocati fotbalului hunedorean
  1. Contribuții din bugetul fiecărui angajat, s-au alocat mereu pentru echipa de fotbal a orașului sau al județului. Părinții mei au lucrat la CFR și țin minte că până acum, recent, tatălui meu îi era retras lunar un procent de 2% din salariu pentru echipa Rapid București – deși tatăl meu este stelist din anul 1965.
    Sunt dintr-un oraș de lângă Hunedoara, membru de galerie al unei echipe bucureștene de fotbal (datorită soartei), însă sunt născut și crescut în județul Hunedoara și echipa de fotbal „Corvinul Hunedoara” mă reprezintă și în opinia mea, reprezintă ea însăși un simbol al acestui județ.
    Părerea oamenilor este una forțată și mult flaușată, de către știm noi ce surse, în privința contribuției la bugetul local și alocării de fonduri pentru diferitele compartimente de activitate județene. Și această „mentalitate” nu reprezintă un caz singular, ea fiind prezentă în mai multe județe din țară. Nici la noi, în Hunedoara, și nici în alte părți, aceste cuantumuri nu sunt concretizate prin ceva palpabil și reacția cetățeanului contribuabil este pe undeva, pe deplin justificată.
    Însă așa cum scrii și tu, Aline și cum afirmam și eu mai sus: datele care ajung la noi, sunt mult „fardate”, pentru a oferi portițe de scăpare și de imagine, reprezentaților locali și județeni. Banii sunt cu mult mai puțini și avem cazuri concrete: echipa voastră locală, de la Hunedoara, stadionul de Liga a II-a de la Simeria, pe care se joacă fotbal județean, stadionul cu iz de Europa League, de la Petroșani, pe care, de asemenea, se joacă fotbal județean și exemplele pot continua.
    De ce toate astea? Din lipsa fondurilor!! Ideea de „performanță sportivă”, a murit demult în țara noastră! Și vedem rezultatele la nivel național și internațional. A murit „pepiniera olimpică” de la Deva, a murit fotbalul de sală – campion național – tot al Devei, a murit campioana Europa Challenge Cup, la handbal – Remin Deva, ne-a părăsit Liga I, ne-a părăsit și Liga a II-a, ne va părăsi și Liga a III-a și așa, încet, sportul hunedorean are să aibă parte de „cântecul lebedei”.
    Așa că: dragi cetățeni hunedoreni! Fac și eu un apel, cu această ocazie, alături de prietenul meu, Alin, la conștiința dumneavoastră! Haideți să nu ne mai lăsăm mințiți și înșelați de niște printuri ieftine parafate și haideți, dacă suntem iubitori de sport în general, să punem mână de la mână, măcar pentru a menține în viață această cultură în județul nostru. Deoarece șansele de a o re-propulsa, pare, s-au stins…

    Cu respect, Călin G. (HRB Sud).

     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *